Tabără de lectură în limba română

June 18, 2022
𝐎 𝐬ă𝐩𝐭ă𝐦â𝐧ă 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫ă!
Descoperim în fiecare zi o nouă poveste, cu ale ei frumuseți: cuvinte, expresii, ilustrații, conversații, creativitate, exprimându-ne doar în limba română, dar îmbinăm lectura cu joaca și activitățile de craft.
Scopul acestei tabere vine în sprijinul oricărui copil care vrea să învețe prin joacă și povești limba română.
✔️ Perioada: 04-08 iulie 2022
✔️ Orar: 08:00-14:00
– dacă sunt doritori pentru programul lung, ora 17:00, putem prelungi zilnic aceasta tabără.
✔️ Copiii vor aduce de acasă pachețel de mâncare.
✔️ Tabăra se adresează copiilor de 5-12 ani
✔️ Locație: Biserica Reformată din cartierul Dâmbul Rotund, adresa: str. Corneliu Coposu, nr. 72, colt cu str. Făgărașului
✔️ Activitățile noastre se vor desfășura și în curtea bisericii, frumos amenajată pentru copii cu trambulină, leagăn, tobogan, ladiță cu nisip, balansoar, balanta de copii.
Participanții vor fi asistați în permanență de persoane cu calificare pedagogică, printre care:
👱‍♀️ Alexandrina Megyesi- formator în educație, doctor în management la UTCN, organizator de tabere de vară, ateliere de lectură.
👱‍♀️ Bernadette Cubițchi – profesor de muzică
🍀Pentru detalii privind condițiile de organizare, obiectivele de învățare, tarife la 0753 466 632!
‼️ Locurile sunt limitate!
🚩 Rezervă acum!
Rezervarea unui loc se face cu achitarea unui avans! Neprezentarea în tabără duce la pierderea avansului.
Leave a reply
Tabără la caii năzdrăvaniHalloween daycamp 26-27-28 octombrie 2022

Leave Your Reply